De curand, o noua intrebare a sosit in posta electronica a Paginii de psihologie si era referitoare la modul in care se pot controla emotiile in relatia cu copilul. In urmatoarele randuri am oferit un raspuns:

„Am nevoie de ajutor sa imi controlez emotiile si temperamentul in relatia mea cu copilul.”

Un subiect de mare interes pentru parinti, fie ca acestia adreseaza intrebarea in terapie solicitand consiliere individuala, fie ca incearca sa gaseasca singuri un raspuns cat mai bun care sa le fie de folos in dorinta lor de a creste un copil sanatos din punct de vedere emotional si relational.

Primul lucru pe care as vrea sa il mentionez atunci cand ne referim la subiectul „emotiile pe care le resimt in relatie cu copilul”, este faptul ca, adesea, parintii simt emotii negative, frustrare si disconfort in relatia cu copilul si ulterior se simt vinovati si rusinati pentru ca traiesc aceste emotii, avand convingerea ca iubirea fata de copil trebuie sa existe fara acest tip de emotii si disconfort. Lucru care nu le este deloc de ajutor si mai degraba un inamic in lupta si in incercarea lor de a deveni cei mai buni parinti pentru copii lor.  Avem nevoie astfel, in primul rand sa intelegem emotiile ca fiind umane, firesti si necesare, chiar daca ele sunt de disconfort; si sa ne dam voie sa simtim furie in relatie cu copilul. Si as domoli asteptarile pe care le avem de la noi atunci cand vine de emotiile pe care le resimtim in relatia cu copilul.

Lupta noastra sa fie mai degraba legata de comportamentul pe care il avem atunci cand o simtim. Sa invatam sa fim constienti de emotiile pe care le traim, sa le acceptam si intelegem si sa reusim sa oprim comportamentele nepotrivite. Deci nu emotiile in sine sunt cele care ne fac rau ci comportamentele pe care alegem, inconstient de cele mai multe ori.

Revenind, relatia cu copilul sau copiii este una dintre cele mai frumoase relatii, care ne aduce bucurii nemasurate dar in acelasi timp care ne trezeste si cele mai puternice frici si emotii negative. Multe dintre ele avand legatura cu istoria noastra de viata, cu modul in care parintii nostri au stiut sa isi gestioneze emotiile si cu modul in care ne-au invatat sa facem acest lucru, cu vulnerabilitatile lor si cu cele pe care noi le-am dezvoltat pe parcursul vietii.  Vestea buna, sustinuta atat de studii dar si de experientele mele si ale colegilor mei in cabinet este ca, daca intelegem cele de mai sus si avem rabdare si incredere, putem rescrie mental povestea noastra de viata si putem invata cum sa reactionam diferit

Un alt pas ar fi deci sa fim atenti la noi, la cum reactionam, sa intelegem care a fost gandul care ne-a facut sa reactionam intr-un anumit fel, cat de real este acel gand, cum am invatat sa intelegem si sa facem fata emotiilor de discofort si cum face partenerul de viata acest lucru. Daca in acest proces nu avem sprijunul unui psihoterapeut, putem alege sa ne luam una sau doua pauze de-a lungul unei zile in care sa ne notam experientele de peste zi si sa ne uitam cu atentie la ele

Un al treilea pas este sa gasim si alte resurse in jurul noastru care sa ne ajute sa avem energie si astfel sa putem reactiona diferit in relatie cu copilul. Pentru ca noi, pentru a deveni parinti suficient de buni pentru copiii nostri, avem nevoie sa avem grija de noi mai intai ca sa le putem oferi lor mai apoi din prea plinul nostru.  Sa avem grija de corpul nostru: ce manancam, activitatea sportiva (care poate insemna 10 minute in care sa ne plimbam), un somn linistitor si in acelasi timp sa avem grija de activitatea sexuala. Sportul este principalul reglator emotional, somnul scade reactivitatea emotionala iar viata sexuala implinita inseamna conectare si siguranta, elemente care ne dau stabilitate si suficienta energie pentru a putea reactiona potrivit atunci cand corpul meu este inundat de emotii. In acelasi timp, ce este de ajutor este suportul social si activitatile distractive din viata noastra care ne dau de asemenea energie. Uman, avem capacitate limitata de autocontrol ca sa putem „duce emotional” toate solicitarile care vin de la copii, (si nu numai) astfel incat este nevoie sa avem intai grija de noi ca sa putem reactiona potrivit in raport cu cei dragi noua. Toate acestea contribuie la starea de bine si starea de bine inseamna echilbru si reactivitate scazuta

Nu in cele din urma, dar concomitent cu cele de mai sus, as mentiona o recomandare care ne ajuta sa reactionam potrivit in momentele dificile. Sunt cativa pasi pe care Laura Markam le recomanda in cartea ei Parinti linistiti, copii fericiti, carte pe care v-o recomand spre lecturare. Laura Markam, psiholog clinician si terapeut relational este una dintre autoarele pe care eu o apreciez foarte mult, fondatoare AhaParenting si mama a doi copii; are o abordare foarte umana si plina de compasiune dar care in acelasi timp ne ofera in textele ei instrumente foarte valoroase pentru a ne intelege copiii si a le fi alaturi si in momentele cele mai dificile. Asa ca, iata mai jos cativa pasi pe care ea ni-i propune:

1. Opreste-te, renunta, respura ori de cate ori observi ca ai ridicat tonul sau ca urmeaza sa ridici tonul. Cum?
2. Taci imediat ce incepi sa observi ca iti pierzi rabdarea. Inchide gura. Nu te poti opri din a emite sunete? Zumzaie daca e nevoie. Dar inchide gura.
3. Renunta! Serios! Renunta pentru moment. Nu este o urgenta. (Iar daca este, asigura-te ca toate lumea este in afara oricarui pericol inainte de a relua procesul). Pur si simplu nu trebuie decat sa te indepartezi de situatie.
4. Respira adanc de zece ori. Scutura-ti mainile. Acest gest te va scoate din „creierul reptilian’, reactia lupta, fuga sau ingheata si te va aduce la realitate. Acum poti alege cu adevarat cum sa reactionezi.
5. Reaminteste-ti: tu esti adultul iar copilul invata din tot ceea ce faci chiar acum. Priveste-ti copilul si spune-i: ‚Fac eforturi pentru a-mi pastra calmul. Nu vreau sa tip. Da-mi voie sa ma linistesc si apoi o luam de la capat, bine?
6. Fa orice functioneaza cu tine pentru a linisti reactia corporala de lupta sau fugi – respira adanc, spune o mantra, uda-ti fata cu apa rece, aminteste-ti ca cel mic se poarta ca un copil pentru ca este un copil
7. Ia-o de la capat. Vei sti cand ai iesit din starea de lupta sau fuga deoarece copilul nu va mai parea dusman ci copilasul tau iubit pe care ai promis ca il vei respecta, iubi si indruma pozitiv astfel incat sa devina o persoana iubitoare si minunata. Acum, poti relua discutia.

Dragi parinti, cele de mai sus sunt cateva recomandari pe care vi le facem, dar suntem alaturi de voi si stim ca nu e un drum usor. Dar pas cu pas, cu incredere in voi, cu un pic de curaj si perseverenta veti reusi. Mai ales ca exista dorinta voastra de a fi si mai buni decat sunteti pentru copiii vostri. Si tineti minte ca cei mici nu au nevoie de parinti perfecti, ci asa cum zicea Kent Hoffman, de parinti suficient de buni.

Curaj!

Articolul a fost scris pentru Pagina de Psihologie si poate fi citit si aici.