În colaborare cu Școala pentru Cuplu, îmi propun să promovez și să îi susțin pe cei din jurul meu să construiască relații sănătoase și mature de iubire.

Si in acest sens, lansez a doua serie de evenimente – Bine În doi: Înțelege-ți stilul de atașament și construiește încrederea în relația de cuplu.

Relațiile sănătoase sunt un factor esențial pentru starea noastră de bine, siguranța și încrederea în noi și ceilalți. Experiențele timpurii alături de părinți și în relațiile romantice ne-au influențat într-un mod profund modul în care iubim și primim iubirea, cât și încrederea în noi înșine și în relații.  Însă, este în puterea noastră să devenim din ce în ce mai conștienți de cine suntem, care sunt propriile noastre sensibilități, nevoi și vulnerabilități, să facem alegeri din ce în ce mai înțelepte și asumate în relație cu noi și ceilalți.

Intimitatea și siguranța sunt fundamentale într-o relație de încredere, dar și cel mai greu de menținut datorită fricilor de respingere, abandon, a suspiciunilor și neîncrederii. Am convingerea că fiecare dintre noi, conștient sau inconștient, își alege propriul său drum, iar ajutorul pe care cunoașterea îl oferă, este cel mai bun instrument de conștientizare și evoluție personală.

Cursul se adresează atât celor care sunt, cât și celor care nu sunt implicați în acest moment într-o relație.

În timpul cursului, vei aprofunda și înțelege:

  • Ce înseamnă atașamentul și cum se formează
  • Ce înseamnă o relație de atașament sigură și cum trăim nesiguranța
  • Care este tipul nostru de atașament și cum îl manifestăm în relații
  • Ce înseamnă granițele sănătoase în relații, cum le definim și ce înseamnă siguranța
  • Ce înseamnă vulnerabilitățile și putem combate influența lor negativă (fie că este vorba de teama de abandon, de respingere, de autosacrificiu sau îndreptățire)
  • Cum ne reconectăm cu partenerul atunci când avem un conflict sau o tensiune ținând cont de stilul de atașament, de nevoi și de granițele noastre și ale celuilalt
  • Cum purtăm conversațiile dificile, cu asumare si fără evitare
  • Cum prioritizam relația și de ce iertarea este esențială în relația de cuplu

În concluzie:

Cursul te sprijină în acest proces de cunoaștere și înțelegere de sine și îți oferă câteva instrumente care te vor ajuta să ai mai multă încredere și siguranță în relații. Vei avea o mai bună conștientizare a aspectelor pe care le gestionezi în mod sănătos în prezent, vei construi un plan de acțiune referitor la lucrurile pe care vrei să le faci în plus. Cursul te va ajuta să fii mai atent la tine descoperindu-te într-un mod diferit. Fără să alegi blamarea celorlalți, victimizarea, criticismul, îndreptățirea sau fără să rupi relațiile pur și simplu.

Pentru că întotdeauna relațiile implică 2 parteneri, cu o istorie de viață diferită, cu un mod diferit de a percepe lumea, prin prisma vulnerabilităților individuale. Și înțelegerea noastră și a celorlalți este un pas important pentru relații mai bune, mai sigure. Căci fiecare dintre noi este în controlul acțiunilor care ne îmbunătățesc viața, pe care ne-o dorim plină de sens, bucurie și satisfacție și aproape de cei dragi.

Pentru înscriere, completează formularul

Când? Alege o data:

  • sâmbătă, 23 iunie de la 10.30 – 13:30
  • miercuri, 8 august de la 18:30 – 21:30
  • miercuri, 29 august 18:30 – 21:30

Contributia ta este 150 lei/persoană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s