Un semnal de alarma – semnele depresiei la copii si adolescenti

Care sunt primele semne ale depresiei la un copil? – Cum se poate manifesta un adolescent în depresie

Depresia este o problema de sănătate mentală care, din nefericire, afectează adulții dar și copiii și adolescenții – poate să apară de la o vârstă fragedă de 4- 5 ani iar cifrele conform studiilor sunt îngrijorătoare. Unul din 10 copii și unul din 8 adolescenți sunt afectați de depresie și simptomele acesteia și deși criteriile de diagnostic sunt aceleași ca la adulți, la copii și adolescenți depresia este mai greu de diagnosticat. Simptomele au manisfestari diferite în funcție de vârstă, dar sunt câteva aspecte de care este bine să ținem seama și la care să fim atenți: starea emoțională, starea cognitivă și gândurile despre sine,  somnul, alimentația, contextele de viață și interesul pe care îl acordă pentru fiecare în parte, energia, concentrarea scăzută, ingirjorarile referitoare la moarte. Mai concret dacă ne gândim la starea emoțională, copilul sau adolecentul ar putea deveni ori foarte sensibil, ori agresiv, iritabil și irascibill, sau să fie prezente mai des momentele de plâns. Somnul și alimentația pot fi influențate: doarme mai puțin și cu multe întreruperi, petrece mult timp în pat considerându-se obosit și/sau bolnav și pot aparea fluctuațiile în greutate; energia scade semnificativ, scade capacitatea de concentrare și de răbdare cu diverse activități sau persoane din viața lui. Dacă ne gândim la contextele de viață, își poate pierde interesul față de activități pe care înainte le făcea cu plăcere, pot apărea modificări în performanțele școlare și lipsa chefului. Apar deseori gânduri pe care le putem identifica ușor că fiind negative referitoare la propria persoană: „sunt gras”, „sunt urat”, „sunt prost”, „nu merit”  sau la viitor: „o să refuze să se joace cu mine”, „nu o să îmi iasă”.

Este foarte important să reușim să fim prezenți în viață copilului nostru că să îl putem cunoaște, să știm care este biologia lui și care sunt etapele normale de dezvoltare. Iar mai apoi să putem observa ușor modificările de ritm, atitudine sau gândire, iar exemplele de mai sus ne ghidează către aceste arii; în acelasti timp, pot deveni îngrijorări atunci când manifestarea lor este extinsă pe o perioada mai lungă de 2 săptămâni și atunci devin semnalalele care indică nevoia de a discuta/consulta un psiholog

Care sunt cauzele din care apare depresia, chiar și de la vârstele mici

Și la copii și adolescenți, ca și la adulți, apariția simptomelor depresiei și instalarea ei poate fi determinată de un cumul de cauze: vulnerabilitatea genetică, istoria familiei, contextul familial și școlar, modificări biochimice. Este o boală care are nevoie de tratament iar pe tot parcursul acestuia, susținerea copilului atât de către familie cât și de un specialist în domeniul sănătății mentale este esențială. Atunci când vorbim despre depresie să ne uităm atât la factorii determinanți cât și la factorii care mențin depresia pentru a-i conștientiza și mai apoi pentru a acționa potrivit spre îndepărtarea acestora.

Multe studii arată că una dintre cauzele principale ale depresiei este legată de sănătatea mentală a părinților și de stilul parental – de exemplu părinții absenți emoțional, reci, critici, care pun accentul exclusiv sau preponderent pe performanță (în detrimentul efortului și a progresului), părinții care suferă de depresie sau cei hiperprotectivi pot favoriza sau determina apariția simptomelor depresive. Care este efectul de fapt? Copilul nu este văzut și acceptat, este expus la suferințe asupra cărora nu poate avea control, nu le poate rezolva, schimba, este subexpus la situații în care nu poate explora mediul și diferite alte activități cu rol de recompensă, aceastea nefiind în cotrolul lui și în același timp are presiunea rezultatelor, care spre deosebire de progres, depind de foarte mulți factori externi. Propriu zis, toți acești factori cresc impredictibilitatea și senzația de lipsa de control favorizând instalarea depresiei.

Un alt aspect favorizant este legat de zona cognitivă: ruminatiile și erorile de gândire. Ruminatiile sunt gânduri negative, legate între ele și apar că răspuns la starea emoțională negativă pe care o trăim/resimțim; se concetreaza foarte mult pe starea internă și își potențează creșterea precum un bulgare rostogolit în omăt. Și deși ruminatiile par inițial că ne ajută să planificăm si rezolvăm problemele, efectul lor este exact invers: scad motivația și capacitatea de a rezolva problemele din mediu (de exemplul mediul școlar sau grupul de prieteni). Propriu zis, opresc sau țin în loc abilitatea copilului sau a adolescentului de a acționa. Câteva exemple de erori de gândire care să ne ajute să le identificăm la copii: catastrofizarea (dacă un prieten nu mai vrea să se joace cu mine, înseamnă că nimeni nu va mai vrea să se joace cu mine), ignorarea lucrurilor pozitive, gândirea în alb și negru (colegii mei sunt grozavi sau colegii mei sunt cei mai răi copii), gândul „trebuie” care îi face pe copii să devine critici cu ei însăși sau cu prietenii lor

Cum ne ajutăm copilul sau adolescentul să vorbească despre ceea ce simte? Cum putem interveni pentru a-l sprijini? – De ce este important să intervenim cât mai curând dacă avem un copil care suferă de depresie

Cel mai important aspect atunci când vorbim despre relația părinte copil și dorința de a păstra sănătatea mentală a acestuia, precum și cea fizică, este calitatea relației pe care o avem; relația sănătoasă înseamnă încredere, siguranță și înseamnă echiparea copilului cu cognitia și cu emoția că este iubit, acceptat și că se poate baza pe noi. Relația este cea care îi da suficientă încredere să împărtășească cu noi ceea ce trăiește, să ne ceară ajutorul și sprijnul și este și cea care ne permite să îl influențăm pozitiv și să păstrăm această influență și mai târziu, în adolescență, când provocările sunt și mai mari.

Calitatea relației este dată atât de atenția la nevoile noastre (cum avem grijă de noi ca să fim bine) cât și la nevoile copilului și este construită zi de zi prin lucruri mici pe care le facem. Este esențial să fim atenți la nevoile copilului mai degrabă decât la eliminarea disconfortului trăit de copil sau de noi că părinți. De exemplu, una dintre nevoile copilului este de a avea timp liber, nestructurat și organizat –să cunoască plictiseală; acesta, inițial, poate trăi un disconfort, manifestat prin plâns sau iritabilitate care determina la rându-i un disconfort al nostru că părinți; oprirea acestuia, înseamnă că nevoia copilului este secundară sau ignorată și ne concentrăm pe nevoia noastră de liniște și confort a copilului. Iar pe termen mediu și lung, nici nu ne ajută și nici nu construiește o relație mai sănătoasă. Așa cum scrie Kent Hoffman, un copil are nevoie că părintele lui să fie mai mare, mai puternic, mai înțelept și în același timp, bun. Deci copilul are nevoie de un părinte care să îl iubească, să îi ofere siguranță dar să fie suficient de abil spre a oferi copilului și structura și rutine pentru că știe mai bine ce are nevoie acesta pentru o dezvoltare sănătoasă.

 

Să ținem astfel cont de nevoile copilului pe etape de vârstă:  de iubire, afecțiune, acceptare, prezență, explorare, limite clare și rutine, autonomie, identitate, competență, grijă, intimitate și în același timp, prin exemplul propriu să îi oferim copilului un model în care noi că părinți suntem atenți la nevoile noastre atât individuale cât și de cuplu.

Deci relația, construirea relației în fiecare zi, cu efort și grijă este ceea ce îi putem oferi copilului nostru că baza lui de siguranță.

 

În afară această, sunt și alte aspecte de care este recomandat să ținem seama atât pentu prevenția cât și că adjuvant în tratamentul depresiei.

 

1.   Să avem grijă la condiționarea iubirii. Este important pentru copil să știe și să simtă că este iubit indiferent de performanțele sale (te iubesc indiferent de rezultate și dacă ai nevoie te pot spriji pentru a progresa). În același timp copilul sau adolescentul are nevoie de atenția și grijă noastră, iar atunci când simțim că cere prea multă atenție, înseamnă că ceea ce îi oferim noi, în realitate nu este suficient pentru el sau poate că este nevoie să schimbăm momentele și contextele în care i-o oferim. Suntem uneori induși în eroare de biologia copilului – un copil liniștit care nu cere direct atenția noastră, nu înseamnă că nu are nevoie de ea, ci mai degrabă că avem noi nevoie să fim mai atenți la nevoile lui și să i le satisfacem.

2.   Să învățăm să transformăm recompensel materiale în recompense de timp petrecut împreună. De exemplu, în loc să îi cumpărăm multe jucării, îl putem învață să își creeze jucăriile. Există studii care arată că un factor predispozant al depresiei la copii este numărul ridicat de stimuli (de exemplu multe jucării); iar creșterea stimulării senzoriale aduce după sine o inabilitate a copilului de a se bucură și are nevoie de stimuli din ce în ce mai puternici. Dacă totuși copilul are multe jucării, putem să îi restrângem accesul la ele, oferindu-i-l pe rând.

3.   Să petrecem timp de calitate împreună cu copilul, un timp predictibil pentru copil: să știe când se întâmplă (rutină de seară în care povestim întâmplările de peste zi, sau jumătatea de ora în care colorăm sau ne plimbam cu bicicletă, etc); o soluție poate fi calendarul familiei în care să notați activitățile fiecărui membru precum și activitățile comune și să implicați și copilul în crearea lui.

4.   Să creăm și să creștem contextele în care copilul poate învață autocontrolul; de exemplu situațîi în care recompensă, sau anumite alegeri, să fie în controlul lui  (de exemplu hainele cu care se îmbracă, ce mănâncă la prânz, când se joc cu lego-ul și când citește, la ce liceu merge). Împreună cu autocontrolul, îl putem ajuta să învețe consecințele comportamentului și astfel asumarea și responsabilitatea.

5.    Să îi oferim copilului, prin introducerea în program, timp în care să învețe să își creeze singur jocurile, activitățile, să stea cu gândurile lui, să descopere ce îi place, ce îi oferă confort separat de ghidajul părinților și astfel să își descopere interesele și să învețe controlul asupra timpului și asupra activităților recompensatoare, plăcute. Copilul învață astfel că plictiseală și timpul liber nu sunt periculoase dacă nu are o direcție din exterior și că își poate crea singur activități care să îi aducă plăcere și astfel, prin experiențe repetate învață să aibă încredere în alegerile lui și îl el însuși.

6.   Să îi ajutăm pe copii să își controleze impulsurile de a fi conectați la ecrane (tablet, telefon, televizor) mai mult de 20- 40 minute/zi. O soluție este crearea de rutine și reguli și oferirea de activități alternative, de exemplu activitățile sportive, explorarea naturii în parc sau la munte, dar și exemplul propriu.

7.   Să fim atenți la noi ca adulți, la felul în care noi gestionăm dificultatille, emoțiile negative, la cum ne relaxăm, cum relaționam între noi căci tot ceea ce facem noi este un exemplu pentru copii și în afară de a le fi alături, exemplul poate fi cel mai grăitor suport pe care i-l oferim.

 

 

Articolul a fost scris pentru revista Psychologies, editia lunii iunie 2018  

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s