Despre atasament si relatii

Ce ne apropie si ne desparte in acelasi timp – despre atasament si relatii

De ce ne certam pe aceleasi teme? De ce reactionam aprope de fiecare data la fel? De ce te retragi cand eu am nevoie de tine? De ce, desi ne iubim, momentele de cearta sunt atat de intense si ne spunem atat de multe lucruri urate? De ce ne ranim?

Sunt doar cateva dintre intrebarile pe care cuplurile si le adreseaza fie in discutiile pe care le au, fie in sedintele de psihoterapie, atunci cand incearca sa gaseasca o solutie la problema lor. Si multe dintre raspunsuri isi au originea in istoria de viata personala si in teoria atasamentului. Iar pentru a o intelege este nevoie sa ne privim pe noi insine la o varsta frageda si sa capatam coerenta asupra vietii.

Ne nastem cu nevoia de conectare umana. Avem nevoie de parinti care sa ne vada, sa ne auda, sa fie prezenti, disponibili emotional pentru noi si implicati in relatie cu scopul de a ne satisface nevoile.  Propriu zis, din punct de vedere evolutionist avem nevoie de o relatie sigura pentru a supravietui, avem nevoie sa stim ca exista cineva disponibil pentru noi atunci cand avem nevoie iar lipsa acestei persoane sau incapacitatea ei de a fi prezenta pentru noi si a ne satisfice nevoile, echivaleaza in creierul nostru emotional cu propria pierdere, disparitie. Cu alte cuvinte, suntem programati biologic pentru a fi in relatie, iar aceasta sa fie sigura si sa raspunda nevoilor noastre. In copilarie nevoia este unilaterala, pentru ca mai apoi, in relatiile de atasament adulte, ea sa devina reciproca.

Asa cum a fost demonstrat si studiat in teoria Cercul Sigurantei, copilul are nevoie de parinti prezenti care sa fie langa el atunci cand exploreaza mediul, sa il sustina in acest demers care e din ce in ce mai des si indelungat (de la explorarea mancarii, la jucarii, la explorarea camerei, a locului de joaca, etc). In acelasi timp, are nevoie de parinti care sa fie alaturi emotional de el, sa primeasca/accepte emotiile copilului de teama, furie, bucurie, rusine, si sa il ajute sa le regleze – sa le valideze si apoi sa ii ofere un model pe care mai apoi copilul il preia. Coreglarea emotionala precede intotdeauna reglarea emotionala.

Sigur ca, o mare parte dintre noi, in experienta proprie de viata, avem parinti care, desi ne-au iubit si si-au dorit sa fie alaturi de noi, (poate ca) nu au reusit sa raspunda tuturor acestor nevoi, din diferite motive, unul fiind legat de lipsa acestui model primit in copilarie. Iar acest lucru a impactat modul in care noi, initial in rol de copii si mai apoi in rol de adulti, facem fata distantei fata de persoana de atasament (partenerului sau copiilor), facem fata emotiilor pe care acestia le au (partenerul este trist, sau copilul este furios), putem si stim sau nu sa le intelegem, acceptam si sa ii ajutam sa le regleze.

Modul in care copilul solicita apropierea parintelui (persoana de atasament)  si modul in care i se raspunde la aceasta solicitare formeaza ceea ce literatura de specialitate numeste stiluri de atasament sau strategii de atasament.  Sunt modele emotionale si comportamentale pe care le-am vazut, invatat, preluat si le-am continuat de-a lungul vietii. Ele au avut rol adaptativ, adica ne-au ajutat sa facem fata mediului si contextului iar cercetarile din domeniu au identificat 4 categorii de strategii sigur, preocupat/anxios, evitant si dezorganizat/ambivalent. Copilul, respectiv adultul, preia preponderent o anumita strategie de atasament, dar poate prelua si comportamente din celelalte strategii.

Vestea buna sustinuta de studii recente este ca aceste strategii de atasament nu sunt fixe pe parcursul vietii, ci pot fi schimbate si pot optimizate astfel incat sa ne asigure o viata mai linistita, impacata, precum si relatii mai implinite si mai apropiate.

Foarte pe scurt, in modelul de atasament sigur, parintele este macar 30% din timp disponibil pentru a implini nevoile copilului de explorare si conectare emotionala, il ajuta sa isi inteleaga si regleze emotiile. Adultul, va fi de asemenea capabil sa isi cunoasca si exprime nevoile, sa le exprime stiind ca este in siguranta atunci cand face acest lucru, poate tolera usor disconfortul, poate vedea si intelege nevoile celorlalti si este confortabil atat cu distatarea partenerului (distanta creata de o delegatie, o iesire cu prietenii, etc) dar si cu apropierea acestuia (apropierea fizica si emotionala, imbratisarile, etc) sau solicitarea de sprijin emotional (impartasirea emotiilor de tristete, sau furie, etc fara ca acestea sa fie interpretate drept pericol).

In modelele de atasament anxios si evitant, parintii nu au putut fi atat e disponibili emotional pentru copii, acestia nefiind invatati sa isi regleze emotiile, astfel incat acestea sunt ori subreglate, la strategia anxioasa ori suprareglate, la strategia evitanta.

Copilul, respectiv adultul cu atasament anxios nu a invatat de la parinti cum sa isi identifice nevoile, cum sa ceara intr-un mod coerent indeplinirea acestora si din acest motiv, cere foarte mult in jur prin comportamente nepotrovite (copilul care plange, se agata, tipa, se tranteste pe jos sau adultul care critica, reproseaza, isi manifesta nemultumirea, are comportament pasiv agresit) dar nu stie cum sa se faca auzit; in plus nu stie sa se bazeze si pe el insusi in satisfacerea acestor nevoi, iar emotiile puternice pe care le simt, sunt considerate drept periculoase. Distantarea fata de parinti era considerata periculoasa, ceea ce il invata pe copil ca are nevoie sa fie mereu aproape de persoana de atasament ca sa fie in siguranta. Astfel adultului ii va fi greu sa tolereze distanta partenerului, ii va fi dificila singuratatea. Temerea sau frica principala este a abandonului.

In cazul atasamentului evitant, copilului nu i-au fost satisfacute nevoile emotionale, si orice soliciare din acest spectru a fost mai degraba neindeplinita sau inlocuita cu o provocare de ‚invatare’ sau de explorare a mediului. Daca copilul venea plangand la parinte pentru linistire, parintele incerca sa ii distraga atentia copilului de la emotia de tristete sau de frica catre zona de explorare a mediului, lucru care era mai confortabil pentru parinte: ‚hai sa ne jucam’, adu jucaria’, ‚ce culoare are acest cub’. Sau emotia de furie, in loc sa fie reglata (invatarea de comportamente noi de realizat atunci cand simtim furia), era pedesita. Copilul a invatat astfel sa supraregleze emotiile, si desi le simtea, era nevoie sa se distanteze ca sa le reprime si mai apoi sa se intoarca in interactiunea cu parintele. Copilul a invatat astfel ca ne putem conecta doar prin actiuni, in zona de explorare, si mai putin prin emotii. Adultul cu o strategie de atasament evitanta, tolereaza mult mai usor distanta, are nevoie sa se distanteze si sa isi regleze emotiile atunci cand simte pericol si face mai usor fata interactiunilor exploratorii decat celor emotionale.

Mai tarziu, in relatiile romantice, alegem de obicei parteneri care ne sunt familiari, dar in acelasi timp, ne este foarte greu sa facem fata relatiei, pentru ca avem nevoie sa dezvotam si sa invatam ceea ce nu am fost ajutati sa dezvoltam in copilarie. In multe cazuri, un partener anxios este atras de un partener evitant si este paradoxal faptul ca atunci cand in mediu apare o situatie periculoasa, partenerul anxios isi doreste foarte mult apropierea si cel evitant isi doreste distanta (pentru ca au invatat aceste strategii de a face fata emotiilor). Cu cat partenerul anxios se apropie solicitand apropierea, cu atat mai mult partenerul evitant se indeparteaza si acest dans este impotriva nevoilor reale pe care amandoi le au – de conectare.

Cu exercitiu, cu ajutor terapeutic specializat putem invata si apoi exersa strategii sigure de atasament care ne vor ghida calea catre relatii care sa ne ofere siguranta, incredere si acceptare. Caci avem nevoie de relatii de siguranta ca sa putem evolua si sa putem face fata dficultatilor pe care le intampinam de-a lungul vietii.

 

––––––––– Va asteptam cu drag cursul despre atasament pe care il organizam in prezent pentru a intelege propriul stil de atasament precum si ce putem face pentru a fi mai bine cu noi insine si in relatii. Gasiti detalii aici

 

Articolul a fost scris in februarie 2018 pentru ziare.com si poate fi gasit aici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s