Putem fi singure si fericite? Cateva cuvinte despre cum facem fata sentimentului de singurătate si ne simtim bine cu noi

 

De ce apare sentimentul de singurătate? Sau cand? ( de multe ori nu are legătura cu faptul ca avem pe cineva lângă noi, sau nu) 

Sentimentul de singuratate care apare atunci cand pierdem o relatie este firesc. Iar uneori simtim singuratate si cand suntem in relatie. Cred ca ne ajuta sa facem o distinctie intre intensitatea sentimentului si durata lui ca sa putem evalua daca este legat doar de situatia prezenta sau si de ceea ce am trait si in trecut. Poate fi un sentiment de singuratate insotit de o tristete puternica sau de o anxietate puternica si uneori singuratate insotita de rusine. Atunci cand emotiile sunt puternice, sau sunt constant alaturi de noi indiferent de context, cu siguranta ca sunt emotii pe care le-am trait si in alte relatii, poate in primele relatii din viata noastra, cea cu parintii.

Stim ca nu vedem lumea cum este ea, ci o vedem asa cum suntem noi, prin propriile perceptii si interpretari care s-au construit si asezat incet incet peste mostenirea noastra biologica si au devenit lentilele prin care vedem lumea, viata, relatiile si pe noi insine. Modul in care am simtim in prima perioada a vietii relatiile, senzatiile si sentimentele pe care le-am avut, modul in care parintii au stiut sa ne ajute sa decodificam ceea ce traim, sa ne co-regleze emotiile, sunt factori determinanti ai modului in care stim sau nu sa o facem si noi ca adulti. Partea buna este ca niciodata nu este prea tarziu sa invatam sa ne intelegem, acceptam si reglam emotiile adulti fiind.

Daca impartim nevoile noastre doar in 2 mari categorii, putem vorbi despre atasament si autenticitate asa cum spune Gabor Mate. Atasamentul este modul in care ne conectam cu ceilalti, modul in care ceilalti ne primesc, accepta si iubesc iar autenticitatea este legata de noi, de sinele nostru, de cum suntem noi – unici. Atunci cand in relatie cu parintii, acestia, din propriile lor vulnerabilitati, nu au stiut cum sa ne primeasca asa cum suntem noi in mod autentic, si au facut-o doar asa cum au avut ei nevoie, copilul a invatat foarte usor sa devina cum are nevoie parintele, nu cum este el, diferit, unic. Se intampla asa, caci relatiile, adica atasamentul este prioritar. Inconstient copilul ii spune parintelui: arata-mi cum vrei sa fiu, arata-mi cum trebuie sa fiu ca sa ma iubesti. Iar in acest acest proces copilul primeste acceptarea parintelui dar renunta la el, la partea lui autentica, unica, diferita de parinti. Si astfel invata sa se conecteze cu parintii si mai apoi in relatiile romantice asa cum au ceilalti nevoie, partea autentica ramanand ascusa, neaccesata, atat lui cat si celor din jur. Ramanem cu credinta ca doar lasand-o de-o parte putem fi in relatii si putem fi iubiti si acceptati. Si de aici, de la deconectarea de noi insine poate sa apara sentimentul de singuratate. Atunci cand nu ne (mai) avem pe noi, cand nu suntem conectati cu partea noastra autentica, cu sinele nostru real, tindem sa fim fuzionali in relatii, iar pierderea relatiei o resimtim ca pierderea noastra. Relatiile sanatoase inseamna un dans, un echilibru intre autenticitate, autonomie si conectare cu noi insine dar si atasament, conectare cu celalalt. Cu cat ne intelegem mai bine si ne cunoastem, cu cat suntem mai aproape de noi, acasa, cu atat sentimentul acesta se va atenua, caci vom fi gasit tot ceea ce avem nevoie ca sa fim completi, intregi. Iar in relatii vom fi mult mai capabili si abili sa oferim si sa primim iubire, dintr-un loc de siguranta, fara frica.

 

Ce ar trebui sa facem, atunci cand, cu sau voia noastra, am rămas singure? Cum sa facem fata sentimentului ca suntem singure? 

Dupa finalizarea unei relatii, indiferent cat de multe sentimente au fost investite, cat timp si energie, avem de-a face cu o schimbare la care avem nevoie sa ne adaptam. Si dupa cum stim, schimbarile nu sunt usoare si ele ne creaza un disconfort, uneori chiar si atunci cand sunt pozitive. Mintea noastra cauta contexte familiare, sigure la care sa se adapteze, in care sa nu fie hipervigilenta, schimbarea fiind desigur un context nou. In acelasi timp, atunci cand vorbim de finalizarea unor relatii lungi se schimba un context care ne-a fost familiar o lunga perioada de timp, deci si adaptarea este mai de lunga durata, iar emotiile care insotesc acest proces mult mai puternice. Iar sentimentul de singuratate, de gol, poate fi uneori coplesitor.

Cred ca un prim lucru pe care il putem face este de a intelege ca toate emotiile care apar in momentul despartirii sunt firesti, este o pierdere indiferent cine a ales sa iasa din relatie si sa ne oferim si permitem o perioada pe care sa o traim cu toate emotiile care vin, asa cum vin. Si sa privim cu curiozitate si compasiune fata de noi insine ce traim. Acceptarea acestor emotii nu este un proces simplu, ci de multe ori unul coplesitor, dar cu cat fugim mai mult de emotii, cu atat mai mult ele se vor intensifica, iar noi, ca oameni, avem resurse limitate, nu putem face fata pe termen lung unui Vulcan emotionals. E ca si cum am fi pe mare, singuri, si cu cat ne agitam mai mult, cu atat mai mult pierdem din energie; dar daca avem in minte ca situatia nu poate fi schimbata, si tot ce avem de facut este sa o acceptam si incet incet, sa inotam catre mal, atunci cu siguranta ca vom incepe sa respiram mai adanc, sa facem miscari mai blande si astfel sa ne conservam resursele pentru a putea ajunge din nou pe uscat, iar timpul petrecut in larg sa nu ne epuizeze atat de mult.

Si desigur ca, in tot acest proces, avem nevoie de resurse, de ajutor pentru a face fata schimbarii, singuratatii resimtite, resurse atat din interiorul nostru cat si din exterior. Cele externe se refera la suportul social, sustinerea prietenilor sau a cuiva specializat care ne poate sustine emotional, de exemplu a unui psihoterapeut. Daca vorbim de cum fac fata femeile durerii, tinand cont si de faptul ca sunt programate biologic mai mult catre relationare, tendinta obisnuita este de a discuta si a rediscuta un subiect dureros precum pierderea partenerului; este important in schimb sa tinem cont de faptul ca, desi a impartasi cu prietenii durerea prin care trecem, ne ajuta, daca facem acest lucru foarte des, este ca si cum ne-am mentine in acel loc si ne-am expune din nou si din nou acelorasi emotii dificil de dus. Recomandarea ar fi ca activitatile cu prietenii sa fie echilibrate intre impartasirea dificultatilor si activitati distractive, sportive sau in care putem invata impreuna lucruri noi.

Resursele interne pe care noi le cream sunt la fel de importante, aici putand vorbi de meditatie, yoga, sport, tehnici de respiratie si prezenta, masaj de relaxare. De exemplu, atunci cand emotia este foarte puternica, si ne simtim foarte singure si anxietatea ne cuprinde, putem face un exercitiu simplu in care atunci atunci cand inspiram ne spunem in gand “ma simt singura si simt o emotie de anxietate puternica” iar atunci cand expiram, ne spunem “ma simt singura si simt o emotie de anxietate puternica acum”. La fel de importante sunt tehnicile care ne ajuta sa fim conectati cu prezentul atunci cand emotiile par coplesitoare: sa constientizam senzatiile din corp, sa ne conectam cu toate simturile la prezent – sa simtim cum miroase in jur, ce vedem, ce auzim, cum simtim textura hainelor si cum simtim intreaga greutate a corpului care coboara si se sprijina pe sol.

Construirea acestor resurse se poate face si atunci cand traim o perioada dificila dar, este recomandat a fi facuta ca preventie si ca instrument de sustinere a unei vieti emotionale echilibrate. Cu cat suntem mai aproape de noi insine, cu cat ne intelegem si simtim mai bine si avem o relatie constienta cu noi insine, cu atat creste rezilienta emotionala si suntem constienti ca putem face fata la orice situatie apare chiar daca este dureroasa.

 

Cum se face trecerea de la starea ca esti singura si deprimata, la singura si fericita?  Care sunt avantajele in a fi singur? 

Singuratatea este privita de multe ori fiind o perioada dureroasa si dificila. Dar este despre cum o privim noi si despre ce valente ii dam, nu? Daca singuratatea ar fi un spatiu in care sa ne cunoastem mai bine, un spatiu in care sa descoperim cine suntem noi in varianta noastra autentica, sa ne exploram trecutul, istoria de viata si istoria relationala, sa descoperim si redescoperim ce ne place sa facem, ce ne aduce bucurie, cum ne place sa fim, lucruri la care uneori nu avem acces atunci cand suntem cu totul absorbiti de situatie. Daca am privi-o in acest fel?

Sigur ca presiunea sociala si a familiei exprimate uneori prin astfel de mentiuni: “trebuie sa fii intr-o relatie”, “daca esti singura, nu te vei descurca”, “de ce nu te-ai maritat pana la varsta aceasta”, “trebuie ca un partener sa aiba grija de tine”, este greu de dus, si uneori, fara sa ne dam seama este prezenta in mintea noastra si nu ne ajuta. Avem nevoie sa intelegem toata aceasta presiune si sa fim capabile de a alege pentru noi insene.

A fi singur poate fi o alegere, iar atunci cand nu este, si cand ne dorim totusi sa fim intr-o relatie, putem decide cum va fi drumul nostru din momentul prezent, pana la momentul in care vom intra intr-o relatie: va fi unul plin de presiune, in care ne vom pune viata in asteptare, in speranta ca vom trai atunci cand va aparea partenerul pe care ni-l dorim sau va fi o perioada de care ne vom bucura, in care vom face lucruri si in care ne apreciem si sa ne uitam mai atent la ce avem, desigur, fiind deschise catre oportunitatile care apar in viata noastra. Starea de bine este o alegere; binele se cultiva prin actiuni constiente, zilnice, in relatia cu noi insine si cu cei din jur.

 

 

De multe ori, societatea judeca atunci cand suntem singure. Sunt femei singure care se simt date la o parte tocmai din cauza ca sunt singure. Daca sunt singure si au un copil, sunt si mai blamate. Cum sa te adaptezi in societate atunci cand decizi sa fii singura?

 

Presiunea sociala si uneori judecata si blamarea celorlalti spune ceva depre ei, nu despre noi si cu cat intelegem si acceptam acest aspect, cu atat mai usor ne va fi sa ne adaptam. Desigur ca, atunci cand reprezentam o minoritate, avem de-a face cu o presiune mai mare, cu tratament diferit, din pacate, dar este un lucru care se intampla, care trebuie acceptat si cred ca mai degraba este de analizat ceea ce credem si simtim noi cu adevarat despre acest subiect. Caci uneori alegem rational dar ceea ce simtim este diferit, ceea ce inseamna ca in afara de “lupta” cu presiunea sociala, de fapt “lupta” se desfasoara si in interiorul nostru.

Stim din studii ca predictorul principal al starii de bine are legatura cu relatiile sanatoase si atunci desigur ca apare intrebarea legata de motivele din spatele alegerii de a fi singur, Daca vorbim de o alegere, avem de analizat care sunt motivele pentru care am facut aceasta alegere: am facut-o dintr-o frica de a nu fi ranita daca sunt intr-o relatie, sau din frica ca ma pierd pe mine in relatii, sau mai degraba dintr-o relaxare, dintr-o decizie ca pentru o perioada de timp, nedefinita in prezent, sa fiu singura. Sau poate ca a fost o decizie curajoasa, o alegere care m-a expus unei presiuni sociale, dar m-a eliberat din presiunea unei relatii nefunctioale sau toxice.

Constientizarea motivelor din spatele propriilor comportamente ne ajuta mult in acest proces si ne ofera o baza solida, o incredere in decizia noastra, care ne va ajuta sa facem mai usor fata presiunii sociale si in acelasi timp sa putem pune limite si sa eliminam presiunea inconstienta a mintii noastre.

 

articolul a fost scris pentru editia de noiembrie 2018 a revistei Marie Claire.