Am fost invitata de Pagina de Psihologie sa raspund la cateva intrebari despre frumusete. Frumusețea este în ochii privitorului sau nu?
1. Ce diferențe psihologice putem observa între oamenii frumoși sau atrăgători și cei mai puțin atrăgători din punct de vedere fizic?
Cred ca diferentele sunt legate mai degraba intre atitudinea pe care oamenii o au fata de frumusete, cum interiorizeaza presiunea normelor sociale de frumusete si atractivitate decat intre diferentele fizice efective raportate la standard. Daca interiorizam complet standardul si nu corespundem acestuia, atunci pot aparea sentimente de inferioritate, de neintegrare sau neapartenenta si chiar retragerea sociala ca efect comportamental. Dar desigur, fiind un subiect larg este dificil de a fi abordat in cateva cuvinte, meritandu-si locul separat.
2. Care este percepția societății asupra frumuseții fizice? Este adevărat că cei care par a fi „arta divină a Lui Dumnezeu” au mai multe beneficii sociale, relaționale, financiare și profesionale?
Atat studiile cat si observatiile empirice sustin aceasta idee si oamenii frumosi, dupa standardele actuale ale societatii, tind sa fie favorizati atat daca vorbim de relatiile copii parinti, relatiile din mediul scolar si academic si mai apoi relatiile de munca sau romantice. Pe de alta parte exista si studii care sustin ca atitudinea este cea care potenteaza modul in care suntem perceputi: nu conteaza cat de frumosi suntem ci cat de frumosi credem ca suntem, cum ne percepem, acest lucru traducandu-se in increderea si emotiile pozitive pe care le simtim si transmitem celor in jur.
3. Ce dificultăți relaționale pot întâmpina persoanele excesiv de frumoase
Am auzit adesea femei frumoase spunand ca isi doresc ca cei din jur sa vada mai mult decat aspectul fizic si sa le trateze intr-un mod diferit. Si desigur ca experientele in care simti (poate) superficialitatea celorlalti si evaluarea lor in functie de un singur aspect, cel fizic, nu sunt placute dar nici nu pot fi controlate. As recomanda folosirea acestor situatii ca motive de autoevaluare a modului in care ele insele se percep. Adesea, cei din jur oglindesc temerile sau fricile si toate aceste emotii sunt semnale care le pot ghida atentia catre relatia cu ele insele, catre modul in care se percep, se apreciaza si primesc aprecierea celor din jur precum si catre modul in care se lasa vazute de cei din jur, dincolo de aspectele fizice.
4. Un studiu științific, recent, dovedește că majoritatea oamenilor etichetează un chip drept frumos sau mai puțin frumos în aproximativ 13 milisecunde. Cum ne putem crește capacitatea de a vedea frumusețea și dincolo de formele fizice?
Daca ne gandim la modul in care functioneaza creierul, si la faptul ca vedem lucrurile prin propriile perceptii si interpretari ale realitatii, este firesc ca prima interpretare, evaluare sa fie legata de ceea ce percepem in prima instanta, aspectul fizic. Dar evaluarea initiala nu este neaparat cea mai importanta, ci mai degraba ce facem cu ea si cum ne influenteaza modul in care ne raportam la persoana din fata noastra. Daca tindem sa ramanem blocati in evaluare si aceasta ne influenteaza interactiunea cu ceilalti, ne ajuta sa acceptam acest lucru si in acelasi timp sa amanam comportamentele asociate evaluarii (fie negative sau pozitive), iar timpul respectiv sa curga sub umbrela curiozitatii. Sa ne dam o sansa sa descoperim ce este dincolo de ceea ce percepem initial. Caci daca ne gandim, aspectul fizic este de fapt doar partea vizibila a unui iceberg, partea cea mai ‚bogata” este cea ascunsa privirii. Si sa tinem cont de faptul ca rabdarea si curiozitatea pe care le investim in relatii si in descoperirea celuilalt echivaleaza cu rabdarea si curiozitatea pe care ni le oferim noua.
5. Oamenii frumoși se percep cu 20% mai puțin atrăgători decât îi percep alții, de ce ne vedem noi pe noi într-o lumină mai puțin pozitivă?
As spune ca modul in care percepem diferit frumusetea proprie si frumusetea celor din jur are legatura cu modul in care stim/credem ca ne influenteaza. Mai exact, credem ca viata noastra va fi mai mult influentata de modul in care noi suntem perceputi social si astfel apare, inconstient, tendinta de a ne analiza mai critic pe noi insine. Si desigur ca de multe ori, din pacate, apare si comparatia sociala care este foarte daunatoare si de care avem nevoie sa fim constienti si pe cat posibil sa o stopam.
6. Cum ne putem crește copiii în așa fel încât să aprecieze frumusețea sufletului și caracterul oamenilor, nu neapărat fizicul acestora?
Nu putem schimba modul in care societatea functioneaza si presiunea la care copiii sunt expusi, in schimb putem crea relatii bune cu si astfel ghida si invata in acest sens in primul rand prin propriul exemplu; prin atentia pe care noi o acordam frumusetii sufletului, prin relatia noastra cu noi insine, prin valorile dupa care ne ghidam si modul in care ne alegem oamenii alaturi de care stam. Apoi, in afara de propriul exemplu, ne ajuta si modul in care relationam cu copilul si care sunt aspectele pe care le apreciem la el, ce incercam sa potentam si sa crestem si cum il invatam sa accepte ceea ce este dat.
Panelul integral impreuna cu raspunsul colegelor mele poate fi regasit aici. https://www.paginadepsihologie.ro/panel-online-psihologia-frumosului/